Vânzările mașinilor compacte, cândva cele mai populare din Europa, au crescut în acest an, în perioada ianuarie – iunie, cu 11,5%, acesta fiind și cel mai mare avans dintre toate segmentele de automobile, dovedind astfel că interesul publicului pentru acest tip de vehicule nu a dispărut. Principalul motor a fost VW Golf, liderul segmentului.
Vânzările Dacia Sandero au depășit la mare distanță pe cele ale principalilor rivali, în acest an, din ianuarie până în iunie. Modelele VW, Renault sau Peugeot se mulțumesc cu locurile următoare în clasamentul celor mai vândute automobile din acest an. Surprinzătoare sau nu este poziția pe care a coborât Tesla Model Y, care anul trecut se lupta cu Sandero pentru locul 1.
Dacia Sandero încheie anul 2021 pe locul al treilea în Europa, după ce a reușit să se poziționeze pentru două luni pe locul 1 și în alte două luni ale anului pe locul al doilea. Anul 2021 menține modelul VW Golf pe prima poziție, dar marchează repoziționarea Peugeot și Renault, în defavoarea celei din urmă.
Vânzările de autoturisme din Europa continuă să fie afectate de criza de semiconductori, iar acest lucru se vede foarte bine la vârf, acolo unde marile companii pierd mii de mașini pe zi, din cauza imposibilității de a le asambla. Există însă diferențe de viteze și la acest capitol, pentru că unii s-au descurcat mai bine decât alții. VW a fost depășit în Europa de rivalii de la Stellantis, care acum înregistrează un nou succes: SUV-ul Peugeot 2008 a devenit lider în Europa, în timp ce ultra-popularul VW Golf a dispărut din peisajul celor mai vândute automobile.
Statisticile prelucrate de Jato pentru luna mai, care includ înmatriculările de autoturisme din Europa, aduc o veste excelentă pentru Dacia: modelul Sandero se întoarce după mai multe luni de absență, în rândul celor mai vândute mașini.
La un an de la instalarea carantinei în Europa, după 12 luni de pandemie, care au adus scăderi uriașe pe unele piețe, la finalul unui trimestru care a însemnat vânzări record pentru unii constructori, piața europeană de automobile se reașază pe făgașul normal, însă peisajul celor mai vândute automobile pare a se fi schimbat semnificativ.
Nu mai puțin de 5 modele de clasă B sunt în Top 10 al modelelor în primul trimestru din 2016, în Europa, plus alte 3 compacte și două SUV-uri. Clasamentul celor mai vândute modele are și două modele românești, până la locul 50, după cum arată datele colectate de JATO Dynamics de la producători.